Declarația Unică este una dintre principalele obligații fiscale pentru persoanele fizice care obțin anumite venituri în afara salariului. Prin acest formular se declară, după caz, impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate. CAS reprezintă contribuția la sistemul public de pensii, iar CASS este contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.
Obligațiile diferă în funcție de tipul venitului, valoarea acestuia și situația fiscală a persoanei. Un contribuabil poate avea de achitat doar impozit și CASS, poate datora și CAS sau poate ajunge într-o situație în care anumite contribuții sunt opționale. De aceea, primul pas este stabilirea corectă a veniturilor realizate și a regulilor aplicabile fiecărei categorii.
Când se depune Declarația Unică și ce venituri trebuie urmărite
Declarația Unică este folosită în principal de persoanele fizice care obțin venituri pentru care obligațiile fiscale se stabilesc prin acest formular. În practică, aici pot intra venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, investiții, chirii sau alte surse prevăzute de legislația fiscală.
Regulile diferă însă de la o categorie de venit la alta. Pentru anumite venituri, impozitul sau contribuțiile pot fi reținute la sursă, iar contribuabilul trebuie să verifice dacă mai are obligația depunerii formularului.
Termenul general pentru declararea veniturilor realizate într-un an este 25 mai al anului următor. Dacă această dată este nelucrătoare, termenul fiscal se mută potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură fiscală. Pentru veniturile obținute în 2025, de exemplu, termenul a fost în anul 2026.
Declarația poate fi depusă electronic, iar contribuabilul trebuie să urmărească atât termenul de declarare, cât și termenul de plată. Cele două obligații sunt strâns legate, iar pregătirea din timp ajută la evitarea calculului și plății în grabă.
Înainte de completare este util să fie centralizate informațiile esențiale:
- tipurile de venit obținute în anul fiscal;
- sumele încasate și documentele care le justifică;
- cheltuielile deductibile, dacă regimul fiscal permite deducerea lor;
- eventualele pierderi fiscale relevante;
- impozitul deja reținut sau achitat;
- contribuțiile sociale datorate ori reținute;
- încadrarea în plafoanele fiscale aplicabile anului respectiv.
Un aspect important este folosirea regulilor și plafoanelor valabile pentru anul fiscal declarat. Salariul minim și limitele folosite la calculul contribuțiilor se pot modifica, astfel că un calcul realizat după valorile unui alt an poate produce o sumă greșită.
Când se plătește CAS prin Declarația Unică
CAS este contribuția de asigurări sociale și este legată de sistemul public de pensii. În cazul persoanelor fizice, obligația de plată prin Declarația Unică apare pentru anumite categorii de venituri și atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite de Codul fiscal.
Un exemplu important îl reprezintă veniturile din activități independente. Pentru stabilirea obligației trebuie urmărit venitul relevant fiscal și comparat cu plafonul prevăzut pentru anul respectiv. Nu este suficient să fie analizate doar încasările din cont, deoarece modul de determinare a venitului depinde de regimul fiscal aplicabil.
CAS are o cotă de 25%. Aceasta se aplică bazei de calcul stabilite potrivit regulilor fiscale, iar baza poate depinde de nivelul veniturilor și de plafoanele raportate la salariul minim brut.
În practică, trebuie făcută diferența între trei elemente. Primul este venitul efectiv obținut. Al doilea este plafonul care stabilește dacă apare obligația de plată. Al treilea este baza asupra căreia se aplică procentul CAS. Confundarea lor poate duce la un calcul incorect.
Pentru contribuabilii aflați sub plafonul obligatoriu există situații în care asigurarea în sistemul public de pensii se poate face prin opțiune, în condițiile prevăzute de lege. Această variantă poate fi relevantă pentru o persoană care dorește continuitate în ceea ce privește contribuția pentru pensie.
CAS nu se aplică automat tuturor veniturilor declarate. De exemplu, veniturile din investiții sau din cedarea folosinței bunurilor au un tratament diferit față de veniturile din activități independente. Categoria fiscală a venitului trebuie stabilită înainte de verificarea contribuției.
Termenul de plată trebuie urmărit împreună cu termenul prevăzut pentru Declarația Unică aferentă veniturilor respective. Plata poate fi făcută și mai devreme, ceea ce permite contribuabilului să își distribuie mai bine cheltuielile și să evite o sumă mare achitată în apropierea scadenței.
Când se datorează CASS și cum funcționează plafoanele
CASS este contribuția de asigurări sociale de sănătate și are o cotă de 10%. Modul de stabilire a acesteia depinde de categoria veniturilor obținute, iar regulile pentru activitățile independente diferă de cele aplicabile unor venituri precum dividendele, dobânzile, câștigurile din investiții sau chiriile.
Pentru veniturile din anumite surse, încadrarea se face prin raportare la plafoane calculate în funcție de salariul minim brut. La verificarea plafonului pot conta cumulat mai multe categorii de venituri prevăzute de Codul fiscal.
De exemplu, o persoană care obține atât dividende, cât și venituri din chirii trebuie să analizeze veniturile relevante împreună atunci când legislația cere cumularea lor pentru stabilirea CASS. Faptul că fiecare sursă luată separat are o valoare redusă nu înseamnă automat că nu apare contribuția.
În cazul activităților independente există reguli proprii privind baza CASS, limitele minime și maxime și situațiile speciale. Din acest motiv, aplicarea mecanică a regulilor pentru dividende sau chirii asupra veniturilor unui PFA poate produce rezultate greșite.
Este utilă o verificare în această ordine:
- se identifică fiecare categorie fiscală de venit;
- se stabilește venitul relevant pentru contribuție;
- se verifică regulile de cumul aplicabile;
- se folosesc plafoanele aferente anului fiscal;
- se determină baza de calcul;
- se aplică procentul CASS de 10%.
Calitatea de salariat nu elimină automat CASS datorată pentru alte venituri. O persoană poate avea contribuția de sănătate reținută lunar din salariu și, în același timp, poate ajunge să datoreze CASS pentru venituri extrasalariale dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Cum te organizezi pentru declararea și plata corectă a contribuțiilor
Cea mai simplă metodă este verificarea situației fiscale înainte de apropierea termenului de depunere. Veniturile pot fi grupate pe categorii, iar documentele pot fi comparate cu evidențele bancare, contractele, facturile și informațiile primite de la plătitorii de venit.
Pentru CAS și CASS trebuie evitat calculul exclusiv după suma totală câștigată într-un an. Fiecare contribuție are propriile reguli, iar tratamentul diferă în funcție de sursa venitului. Două persoane cu același venit total pot avea obligații fiscale diferite dacă banii provin din categorii diferite.
Dacă există mai multe surse de venit, situația merită analizată separat pentru impozit, CAS și CASS. Această abordare face mai ușoară identificarea plafoanelor și reduce riscul ca un venit să fie omis sau încadrat greșit.
După depunerea Declarației Unice, trebuie verificată și plata sumelor datorate. Este recomandată păstrarea declarației depuse, a recipisei de validare și a dovezilor de plată. Aceste documente sunt utile dacă apar ulterior diferențe în evidența fiscală.
Pentru situațiile mai complicate, precum activități independente combinate cu chirii, dividende, investiții sau venituri din străinătate, verificarea regulilor fiscale valabile pentru anul respectiv devine cu atât mai importantă. Modificările legislative pot schimba plafoanele, bazele de calcul și modul de declarare.
Declarația Unică devine mult mai ușor de gestionat atunci când veniturile sunt evidențiate pe categorii și contribuțiile sunt calculate separat. CAS de 25% și CASS de 10% nu se aplică pur și simplu asupra tuturor banilor încasați, ci după reguli fiscale specifice. Respectarea termenului de declarare și de plată, folosirea plafoanelor corecte și păstrarea documentelor oferă o situație fiscală bine organizată și reduc riscul unor obligații suplimentare.
