Fonduri europene în valoare de 120 milioane euro, din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, vor finanța ajutoare pentru #copiii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului lansat în consultare publică de MIPE.
Noua măsură continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie.
Vor fi acordate tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/ copil în următorii patru ani școlari. Banii vor putea fi folosiți cumpărarea de rechizite și haine pentru a merge la grădiniță și la școală. Conform estimărilor, 410.000 copii dezavantajați vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar.
Ministerul Educației – România, prin unitățile de învățământ din subordine, va centraliza cererile pentru primirea acestor ajutoare, iar listele finale vor fi stabilite în urma verificărilor realizate de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (Ministerul Afacerilor Interne, Romania) și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (Agenția Națională de Administrare Fiscală).
Conform proiectului de act normativ, vor avea dreptul la aceste ajutoare copiii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial care au dreptul la sprijin educational conform Legii nr. 248/2015, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii al căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, conform Legii nr. 126/2002.